Alb şi negru în Nopţi la Viişoara

 

În afara faptului că ne prilejuieşte o desfătare prin prezentarea grafică deosebită, în pagini cu nuanţe alternative de gri şi alb, aproape ca un element de paratext, cartea Nopţi la Viişoara de Ioan Cioba, apărută la Napoca Star, ne oferă şi satisfacţii de ordin literar.

Nu doar în prezentare, elementul vizual predomină de-a lungul macropoemului cu o structură inedită, cele 17 poeme intersectîndu-se pe tematica drumurilor toamnei şi succedîndu-se într-un ton minor, ca de ecou, odată cu ultimul poem într-un vers, specie cultivată şi de altii: Mă întunec Doamne ca un con de pin (mă întunec). Scrise cu litera iniţială mică, toate versurile reprezintă o textură dintr-un întreg mai mare, reflexiv şi cu sugestii psihanalitice, în care regressus ad uterum este asociat cu anotimpul autumnal: şi tăceri de frunze stau să mă îngroape/ nopţi cînd umbra mamei nu mă mai încape (nopţi la Viişoara), colţ în care mama zăbovea-n descînt/ umbra luminoasă toată în frămînt (cu patru foi).

Sinestezia e adîncă, favorizînd chiar fantezii lexicale: geamul cu gutuie înlunat şi nins/ albi în trupul nopţii scăpărăm aprins (îngerul cuminte), alungite stele ard în vîrf de pin/ rugăciunea mamei cerul meu calin (în floare ploaia), noaptea zăbreleşte luna în gutui/pinii ard în focul negrelor statui (patrafir de sare), timpul se arginte peste flori de pai/ cu nevindecate răstigniri în scai (tăceri).

Din periplul toamnei nu lipsesc nici dragostea: şarpele-ndoielii prin argint de rouă/ umbră şi iubire cît din amîndouă (jurăminte mute), şi nici iubirea mistică: de la cer prin mine norii trec fîşii/ pîn’ la răstignirea în zăpezi tîrzii (pat de piatră); altoieşte piatra răstignită-n vie (lemn domnesc); cresc în labirinturi pietre-ngîndurate/ le priveşte parcă Dumnezeu din spate (drumuri înspre). Sînt sugestii de ordinul fineţii în versuri precum urma tălpii cade sîngerează must (lemn domnesc).

Uneori apar desene suprarealiste: pasăre atinsă galben dor oval/ ard oranj icoane picurînd spre mal (umbra mamei), umbra pune-n sită asfinţit carmin/ plîng carafe goale oazele cu vin (lumînări). Şi din nou, spre sfîrsit: cumpănă se-apleacă spre nemîngîiere/mama înveleşte frigul în tăcere (izibie toamnă); teascul vechi mă strînge sîngerez pelin/ mă întunec Doamne ca un con de pin (sîngerez pelin).

Contrapagina fiecărei pagini include traduceri în franceză, uneori frumoase, alteori infidele, căci tămîiosului i se zice vin muscat, iar iubirilor desculţe – amours nu-pieds. Alegînd distihurile, poetul a dorit să sugereze încă o dată dihotomia zi-noapte, cuvintele-cheie fiind topite în matricea din cuprins, de la sfîrşitul cărţii pe care vă invităm s-o citiţi, căci se află oarecum la limita dintre tradiţional şi modern.