Radu Feldiorean, ulei pe pânză

 

 

 politicos şi elegant în stil retro, cu un maiestuos cult pentru iubire, sedus, parcă, de alt secol, romantic şi uimit de chiciura gri a apucăturilor lumeşti, ca şi cum ar trăi după un paravan, într-adins spre a ascunde privirilor deriva şi păcatul din preajmă, Ioan Cioba vine în poezie, oarecum târziu, revendicându-şi dreptul la cuvânt, precipitat şi sfios. Poetul bistriţean are muzica versului în sânge. Scrie firesc, neprogramat, ca un veşnic adolescent…  (Dumitru Cerna)

                                                                      

                                                                          

                

________________________________________________________________________________________________________

 

şi tăceri de frunze stau să mă îngroape                                            mă retrag în toamnă ca şi menta-n struguri

necules la vreme snop brumat pe pleoape                                        plânge balansoarul de răchită-n muguri

 

copt-răscopt mă scutur vin secerători                                               timpul se arginte peste flori de pai

vânturile roşii mă împing spre mori                                                   cu nevindecate răstigniri în scai

             

  

 

 

 

 

 

Anunțuri
Publicat în 1. Comentarii închise la